Estella Havisham, o mamă care își crește singură copilul, a postat la scurt timp pe Facebook o scrisoare adresată fiului ei prin care îi dădea acestuia o lecție despre responsabilitate, respect și finanțe, potrivit toprightnews.com.
„Dragă Aaron,
Din moment ce ai uitat că ai doar 13 ani, că eu sunt părintele tău și pentru că nu poți fi controlat, cred că ai nevoie de o lecție despre independență. Totodată, din moment ce mi-ai aruncat în față faptul că ești pe banii tăi de acum, îți va fi ușor să îmi plătești lucrurile pe care ți le-am cumpărat în trecut. Dacă vrei să ai acces la internet și lumină va trebui să plătești partea ta:
Chiria – 430 de dolari
Energia electrică – 116 dolari
Internet – 21 de dolari
Mâncare – 150 de dolari
De asemenea, va trebui să duci gunoiul luni, marți și miercuri și să dai cu aspiratorul. Va trebui să îți cureți baia săptămânal, să îți faci singur de mâncare și să faci curățenie după tine. Dacă nu vei respecta aceste lucruri, te voi amenda cu 30 de dolari, în fiecare zi. Dacă te decizi că mai bine ești copilul meu din nou și nu un coleg de apartament, atunci puten renegocia acești termeni. Cu dragoste, mama ta.”
Ulterior, mama a arătat că, în urma scrisorii transmise fiului ei, acesta a adoptat o atitudine mai respectuoasă. „Mai târziu, în aceeași noapte, s-a întors în camera mea și m-a întrebat dacă am putea vorbi. A vrut să știe dacă am putea reveni la situația de dinainte”, a spus ea, care a adăugat că a observat că fiul ei încearcă să fie mult mai conștiincios.